Werner Heisenberg (1901 – 1976) a fost un fizician și teoretician german care a adus contribuții inovatoare în domeniul mecanicii cuantice – știință a fizicii care se ocupă cu comportamentul materiei și al energiei la scară atomică și a particulelor subatomice, bazele ei fiind puse la începutul secolului XX de ideile inovatoare ale lui Max Planck și Niels Bohr.
Unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale este: „Ceea ce observăm nu este natura însăși, ci natura expusă metodei noastre de interogare”, citatul sugerând credința lui Heisenberg că instrumentele și metodele folosite pentru a studia natura ne pot modela și influența înțelegerea acesteia.
Heisenberg s-a născut în Würzburg, Germania, în 1901 și a arătat un interes timpuriu pentru fizică și matematică. A studiat la Universitatea din München, unde și-a luat doctoratul în 1923, în domeniul hidrodinamicii.
A continuat, apoi, să studieze la Copenhaga și Göttingen cu unii dintre cei mai renumiți fizicieni ai vremii, printre care Niels Bohr și Max Born.
În 1925, Heisenberg a publicat o lucrare despre mecanica cuantică care a introdus conceptul de mecanică matriceală, oferind un cadru matematic pentru înțelegerea comportamentului particulelor subatomice. Această lucrare a stat la baza dezvoltării mecanicii valurilor, propusă de fizicianul austriac Erwin Schrödinger și fizicianul Paul Dirac.
Cea mai faimoasă contribuție a lui Heisenberg în domeniul mecanicii cuantice este principiul său de incertitudine, pe care l-a propus pentru prima dată în 1927, conform căruia „produsul dintre incertitudinea în poziție și incertitudinea în impuls ale unei particule nu poate fi mai mic decât constanta lui Planck redusă”. Acest principiu afirmă că este imposibil să se măsoare atât poziția, cât și impulsul unei particule subatomice simultan cu o acuratețe perfectă, Heisenberg susținând că măsurarea uneia dintre aceste proprietăți ar perturba inevitabil pe cealaltă, făcând astfel imposibilă obținerea unei măsurători precise.
Principiul incertitudinii are implicații de anvergură pentru înțelegerea naturii particulelor subatomice și a limitelor fundamentale ale capacității noastre de a le observa și măsura. De asemenea, are implicații importante pentru înțelegerea noastră a naturii realității și a fost subiectul multor dezbateri și discuții în filosofia științei, fiind considerat unul dintre cele mai importante concepte din fizica secolului al XX-lea.
În 1932, Heisenberg a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru munca sa în domeniul mecanicii cuantice, devenind unul dintre cei mai tineri laureați ai acestui premiu din istorie. A fost, de asemenea, o figură de frunte în dezvoltarea fizicii nucleare și a adus contribuții importante la înțelegerea structurii nucleelor atomice.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Heisenberg a participat la proiectul nuclear german, fiind unul dintre liderii acestuia, proiect ce avea drept scop dezvoltarea unei bombe atomice pentru guvernul nazist. Proiectul nu a avut niciodată succes și, la sfârșitul războiului, Heisenberg a fost arestat de Aliați, în timpul Operațiunii Epsilon (alături de alți 9 oameni de știință germani care au lucrat la armele nucleare).
Toți aceștia au fost deținuți de englezi timp de câteva luni, britanicii încercând să afle de la ei cât de aproape fuseseră germanii de construirea unei bombe atomice. Reîntors în Germania, Werner Heisenberg a fost numit profesor de fizică la Universitatea din Berlin și director al Institutului de Fizică al Societății Kaiser Wilhelm, lucrând la reconstruirea comunității germane de fizică.
A jucat un rol activ în Declarația de la Mainau, cunoscută și sub denumirea de Apelul de la Mainau, o declarație emisă în 1955 de un grup de oameni de știință, printre care mai mulți laureați ai Premiului Nobel, care solicita utilizarea pașnică a energiei nucleare și încetarea testării armelor nucleare. Declarația a fost emisă pe insula germană Mainau și a fost semnată de 11 oameni de știință, printre care Albert Einstein, Linus Pauling și Max Born. Declarația a cerut înființarea unei agenții internaționale care să controleze utilizarea energiei nucleare și cu ajutorul căreia să fie interzise testele nucleare.
Heisenberg a continuat să aducă contribuții importante în domeniul mecanicii cuantice de-a lungul carierei sale și a fost, de asemenea, o figură proeminentă în domeniul științei. Munca lui Heisenberg a avut un impact profund asupra domeniului fizicii și continuă să fie studiată și dezbătută până astăzi. Principiul său de incertitudine rămâne unul dintre cele mai faimoase și importante principii din mecanica cuantică, contribuțiile sale în domeniul fizicii nucleare și în filosofia științei fiind, de asemenea, semnificative. Moștenirea lui Heisenberg continuă să modeleze înțelegerea noastră despre lumea din jurul nostru.
Werner Heisenberg a murit în 1976, la vârsta de 74 de ani.
Werner Heisenberg a fost căsătorit cu Elisabeth Schumacher. Cei doi și-au unit destinele în 1937 și au avut împreună șapte copii. Elisabeth era fiica economistului și filosofului Ernst Schumacher, iar cuplul s-a cunoscut la universitate. Au fost căsătoriți mai bine de 50 de ani, până la moartea lui Heisenberg în 1976.
Întreaga noastră viață depinde, fie că suntem de acord, fie că nu, de știință, și anume într-o măsură pe care mai înainte cu greu ne-am fi putut-o imagina. Cercetarea științifică nu mai este ornamentul cultural al vieții – deși ar putea fi – ci reprezintă sămânța din care mai târziu vor putea crește bunăstarea economică, buna organizare a statului, sănătatea politică și multe altele.
Sursa:
https://www.britannica.com/biography/Werner-Heisenberg
„Avertisment final” de la oamenii de știință: Acționați acum sau va fi prea târziu!
Oamenii de știință au găsit indicii care sugerează o civilizație în adâncurile Mării Nordului
Oamenii de știință au detectat oxigen creat de organisme vii în spațiul din jurul Pământului
Blaise Pascal, unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai secolului XVII